La Sydney este ora 9:00 și, după ce a terminat filmările la musicalul Carmen cu prietena ei și vecina australiană Elsa Pataky Rossy de Palma Palma de Mallorca 1964 participă la presa prin Zoom. O face pentru a promova miniseria Little Birds a Sky bazată pe poveștile erotice ale lui Anais Nin, unde De Palma o interpretează pe lasciva și manipulatoarea Contesă Mantrax și pe care Starzplay o are în premieră duminică.
În plină pandemie de coronavirus, cea mai internațională artistă din Spania are printre numeroasele ei proiecte și adaptarea mai sus menționată a operei lui Bizet, lungmetrajul de debut al soțului lui Natalie Portman, Benjamin Millepied, mai multe filme și o miniserie în a doua sa casă, Franța, serialul Senor, dă-mi răbdare de la Atresmedia și Once upon a time Dar nu mai pe Netflix pe lângă următorul film de Pedro Almodovar Parallel Mothers. Cheia succesului tău să nu-ți stabilești limite.
ÎNTÂI DE TOATE CE ȚI-A ATRAS LA PĂSĂRILE ȘI LA PERSONAJUL TĂU, CONTESA MANTRAX?
Mi-a plăcut foarte mult că a fost scris regizat și produs de femei. Și pe baza poveștilor lui Anais Nin, pe care le-am citit când eram foarte tânără și care mi-au deschis multe ferestre atât ale sexualității, cât și ale libertății de a fi femeie și ale autodescoperirii. M-a atras și faptul că a avut loc în acel Tanger al anilor '50. Iar despre Contesă, ceea ce îmi place cel mai mult este dulapul ei pentru că are niște rochii și pălării foarte drăguțe. Personalitatea ei, așa cum v-ați putea aștepta, nu are nimic de-a face cu mine pentru că este foarte rea, foarte manipulatoare și foarte abuzivă de puterea ei.
Anais Nin a scris Little Birds, poveștile din care se inspiră Little Birds, în anii 1940. Ce este subversiv să relatezi trezirea sexuală și căutarea libertății a lui Lucy Savage, tânăra protagonistă, în 2021? Ei bine, se pare că este tot la fel de subversiv, nu? Ar trebui să le recitesc dar cred că sunt încă foarte actuale. Și cred că cu personajul lui Juno Temple te poți simți identificat prin modul în care soțul, societatea și părinții ei o condiționează atunci când ceea ce își dorește este să se descopere și să fie fericită.
În acest sens, și așa cum ați menționat anterior, de ce este important pentru dvs. ca în spatele camerelor de filmat echipa să fie condusă de scenaristul Sophia Al-Maria și regizorul Stacie Passon?
Vrei să nu, există o sensibilitate specială un mod de a spune. Nu-mi place să fac diferența între sexe pentru că talentul este talent indiferent dacă este bărbat sau femeie. Dar există și o logică copleșitoare și anume că bărbații vor scrie despre lucruri care le sunt familiare, deoarece bărbații și femeile au o lume diferită pentru a fi femei. Și cred că este bine că femeile încep să fie protagoniste ale propriei noastre povești și că nimeni nu o scrie pentru noi.
Sexualitatea și mai ales dorința feminină sunt încă rare în audiovizual?
Cu ceva timp în urmă un jurnalist francez mi-a spus că personajul meu este foarte activ din punct de vedere sexual și asta nu mi se pare a fi criticat. Libidoul este un lucru grozav. Ceea ce nu este foarte lăudabil este modul în care își atinge scopurile sexuale prin șantaj, înspăimântare, amenințări. Poate că nu suntem obișnuiți să vedem femei active sexual, independente și puternice. Dar personal, toată viața mea a fost să îndrăznesc și nu mi-am cerut niciodată permisiunea să fac ceva ce credeam că îmi aparține. Dacă drepturile mele sunt ale mele, nu le voi cere, le voi exercita. Chiar acum înregistrează în Australia, prezentând o producție britanică și pe cale să lanseze mai multe titluri în Franța, unde a fost și decorată cu medalia de ofițer al Ordinului Artelor și Literelor. Evident, lucrezi și aici, dar te simți mai apreciat în străinătate decât în Spania?
Nu sunt foarte național. Mi-ar fi greu să spun că sunt spaniol. Îmi este greu să spun că sunt european. Cel mai mult pot spune dacă mă împing să mă definesc este că simt Mediterana. Dar am și sânge basc și asturian, cu care sunt și cantabric. Tatăl meu în copilărie mi-a spus „suntești în toată lumea” și am crezut asta. Mă simt cetățean al lumii și acum că sunt în antipode, mi se pare o altă planetă și mă simt ca acasă, pentru că și eu mă simt australian.
Unde merg, mă îmbin foarte bine cu locul. Și spun mereu că cred doar că geopolitica granițelor gastronomice nu mă interesează deloc. Și nimeni nu a venit de pe Marte, toți suntem de pe planeta Pământ. Cert este că în plină pandemie și peste cincizeci de ani, trăiești un moment de efervescență a travaliului în timp ce multe actrițe raportează că, la această vârstă, cu greu primesc oferte.
Nici nu cred în limitele de vârstă la bine sau la rău. La 20 de ani eram ca și cum aș fi avut 40. Am trăit adolescența la 30 de ani, acum am 56 de ani și am douăzeci de ani, foarte tânăr. Nu intru în dulapuri, sunt prea liber. Dacă te definești, te limitezi și eu nici măcar nu știu cine sunt. Nici eu nu sunt actriță. Sunt o artistă care lucrează ca actriță, dar nu am viața artistică subordonată actoriei, așa că ca artist trăiesc ceea ce urmează. Sunt norocos că nu-mi lipsește munca, dar mereu încerc să-mi pun suflet în asta.
